Uncategorized

Sărbătoare la Palatul Elisabeta de Ziua Internațională a Copilului

Sâmbătă, 1 iunie, peste 200 de copii din programul național Investiție în Mediul Rural, dar și din alte programe sociale susținute de Fundația Regală Margareta a României au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului în grădina Palatului Elisabeta, în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. La evenimentul copiilor a participat și Alteța Sa Regală Principesa Maria.

Pentru a marca Ziua Internațională a Copilului, în tradiția ultimilor ani, Fundația Regală Margareta a României a pregătit pentru micii invitați ateliere creative, jocuri sportive și momente artistice care au făcut deliciul celor prezenți. Invitații au fost copii care frecventează centre sociale de tip after school din județele Argeș, Constanța, Ialomița, Ilfov, Teleorman și București, susținute de Fundația Regală Margareta a României și Fundația Vodafone România.

Copiii au avut ocazia să învețe jucându-se în cadrul atelierelor de modelaj în lut, Lego, origami, coronițe din flori sau geometrie distractivă, îndrumați de voluntari ai Fundației Vodafone România. În plus, activitățile sportive precum tir cu arcul, badminton sau volei au garantat buna dispoziție și au transformat grădina Palatului într-un loc de joacă inedit.

Momentele artistice au fost oferite de bursieri ai programului Tinere Talente, dar și de ansambluri de dansuri și muzică populară ale Asociatiei părinților Florian Cristescu din județul Teleorman și Asociatiei Samarineni in Comunitate din Mărculești, Ialomița. Un moment inedit a fost demonstrația de gimnastică ritmică, oferită de Teodora Gene, 8 ani, campioană națională la acest sport.

De-a lungul celor 29 de ani de existență, Fundația Regală Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare.

La acest eveniment au contribuit sponsorii: Fundația Vodafone România, Mega Image, Hochland, Decathlon România, Olla Floral Art, PepsiCo, Rue de Pain, Albalact, Q-Zine Catering, Mustash, Smartbricks.

Programul național Investiție în Mediul Rural
Programul strategic Investiție în Mediul Rural urmărește prevenirea și reducerea abandonului școlar în mediul rural sau comunități mici și are ca principală metodă de intervenție dezvoltarea programelor de tip școală după școală la care au acces copiii din comunitate. Un număr de 8 centre sociale incluse în program susțin copii din mediul rural sau comunități mici pentru a avea acces la educație, a nu abandona școla și a-și îmbunătății rezultatele școlare. Programul se desfășoară în perioada 2017-2020, este derulat de Fundația Regală Margareta a României și finanțat de Fundația Vodafone România.

Despre Ziua Internationala a Copilului
Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului, bazându-se pe convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor, care reprezintă generația de mâine. În România, Ziua Internațională a Copilului este marcată printr-o serie de evenimente speciale, care încep cu câteva zile înainte și continuă și după 1 iunie și la care sunt invitați deopotrivă cei mici și cei mari pentru a se bucura împreună.

Despre Fundaţia Regală Margareta a României
Fundaţia Principesa Margareta a României este o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta a României împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I.

Partener:

Cu sprijinul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *