Uncategorized

Raspunde cu suflet si schimba-le povestea

Pentru doamna Marica a fi profesor nu a fost doar o meserie, a fost o misiune de viață, la care nu poate să renunțe nici la 86 de ani. A fost mereu înconjurată de copii, dar niciodată ai ei. Iar atunci când a cunoscut-o pe Mădălina, eleva cu care lucrează de aproximativ doi ani la Centrul social, s-a atașat foarte repede de ea. 

Mădălina vine la Centrul social zilnic, pentru masă, ajutor la teme și alte lucruri pe care familia nu i le poate oferi. În urmă cu doi ani era corigentă la limba română. Pierduse ritmul cu școala, avea nevoie de meditații și la alte materii. Mădălina s-a atașat de doamna Marica, pentru că a fost primul om care i-a explicat răbdător totul, de câte ori a fost nevoie. În câteva luni, fata va trece în clasa a VIII-a, fără emoții!

Centrul Generații a reprezentat pentru Mădălina soluția la abandonul școlar, iar pentru doamna Marica alinarea singurătății. Cu ajutorul dumneavoastră, facem ca aceste lucruri să se întâmple! Contribuția dumneavoastră este foarte importantă pentru cei care au chiar acum nevoie de sprijin. Răspundeți cu suflet, pentru a oferi această șansă și altor copii și seniori din cele 17 Centre Generații. 

Donează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *