Noutati

150 de specialiști din domeniul senectuții au dezbătut bune practici pentru creșterea calității vieţii vârstnicilor

București, 2 octombrie 2017

Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, organizată de Fundația Regală Margareta a României, a reunit peste 150 de specialiști din toată țara pentru a dezbate și promova cele mai inovatoare și eficiente soluții pentru creșterea calității vieții vârstnicilor din România. Reprezentanți din instituții publice, organizații neguvernamentale și mediul privat au adus în atenție perspectiva îngrijorătoare a îmbătrânirii accelerate a populației României și au împărtășit bune practici pentru vârstnicii vulnerabili, precum și soluții pentru îmbătrânire activă.

În deschiderea evenimentului, aflat la prima ediție, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, a transmis mesajul său participanților prezenți:Bunicii din familia noastră au fost un model de bunătate și iubire. Ei ne-au învățat ce este valoros și bun pe lume și ne-au lăsat frumoase amintiri. Fundația noastră a pus în centrul proiectelor sale persoanele în vârstă. În urmă cu 27 de ani, am început proiecte între generații, apoi am dezvoltat programe dedicate seniorilor. De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, vă felicit pentru devotamentul și iubirea arătate celor în vârstă.” 

Conferința națională organizată de Fundația Principesa Margareta a Romaniei, găzduită de Teatrul Național București – Sala Media, a fost deschisă de Alteța Sa Regală Principesa Maria a României și moderată de Mugurel Mărgărit Enescu – Directorul Executiv al Fundației. Invitații speciali ai conferinței, 10 speakeri valoroși, au prezentat perspective și statistici actuale privind vârstnicii din România, măsuri guvernamentale de protecție a persoanelor vârstnice, topul nevoilor semnalate de vârstnicii din toată țara, soluții practice pentru vârstnicii aflați în situații de dependență, cât și oportunități de participare socială și de implicare în comunitate. Participanții la conferinţă, peste 150 de specialiști din domeniul senectuții, pot disemina și implementa „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă în comunitățile lor, contribuind astfel la creșterea calității vieții persoanelor vârstnice.

Dr. Wargha Enayati și exploratoarea Uca Marinescu au oferit inspirație, modele novatoare și motivație specialiștilor prezenți. Reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și serviciilor private, au împărtășit puncte de vedere și vasta lor experiență: Elena Dobre – Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Claudia Petrescu – Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Oana Budiș – Telefonul Vârstnicului, Mariana Oancea – Fundația Crucea Alb Galbenă România, Anca Zăvădescu – Asociația ”Niciodată Singur”, Elena Purcărea – Serv. Asistență Persoane Vârstnice DGASPC Sec. 6, Anca Sohorca – Centrele Comunitare Generații, Georgiana Mazilu – Bella România, Cătălin Dinu – 2 do Good.

Claudia Petrescu, cercetător la Institutului de Cercetare a Calității Vieții, a atras atenția asupra fenomenului de îmbătrânire demografică care afectează România şi perspectiva că „în anul 2050, peste 50% din populația țării noastre va fi constituită din persoane vârstnice”, previziune îngrijorătoare care necesită pregătirea din timp a unor programe naționale și planuri de intervenție dedicate vârstei a III-a.

În cadrul conferinței, a fost lansat topul nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite acestora, așa cum reies din analiza realizată de Telefonul Vârstnicului, după doi ani de funcționare a liniei telefonice și având la baza 15.000 de interacțiuni cu persoane vârstnice din toată țara. Principalele nevoi identificate în rândul persoanelor vârstnice sunt: nevoia de informații, îngrijire și sprijin practic în funcție de gradul de dependență, consiliere și susținere emoțională, ajutor financiar sau material, nevoia de a fi activ și de participare socială. Linia de ajutor Telefonul Vârstnicului reprezintă un instrument de legătură între vârstnici şi actorii implicați în asistența lor – instituții publice, ONG-uri, furnizori de servicii – fiind un program care acționează la nivel național pentru rezolvarea problemelor adresate de persoanele vârstnice.

Prima ediție a conferinței „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă” face parte din seria acțiunilor prin care Fundația Regală Margareta a României a marcat anul acesta Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *